- 0249-456011
- 0249-456011
Prezentare Locala
Poziţia geografică a comunei este uşor de depistat dacă urmăreşti harta judeţului. Comuna noastră Iancu Jianu, fostă Ştirbei până în anul 1930 se compune din trei sate, Iancu Jianu, Dobriceni şi Preoteşti.
Vecinii, localităţi care fac parte din judeţul Olt sunt, la vest comuna Dobreţu, la sud satul Călui din comuna cu acelaşi nume, care s-a despărţit de comuna Oboga în anul 2004, iar la nord-est, judeţul Vâlcea de care ne desparte râul Olteţ. Localităţile din Vâlcea cu care ne învecinăm sunt la nord-est, Laloşu şi Preoteşti de Vâlcea la nord.
Vecinii comunei Iancu Jianu, fostă şi sperăm noi, viitoare Ştirbei sau de ce nu, Ciuturoaia ?
Olteţul, acest râu cu rezonanţă intră în comună prin nord – vest, facand mai întâi cunoştinţă cu surupăturile şi alunecările produse de apele lui, ale Aninoasei, afluentul său dinspre vest, după care, scăpând de ele, trece pe sub podul de beton de 143 metri construit în anul 1964 care leagă judeţul nostru – Olt de Vâlcea şi implicit satul Dobriceni de satul Laloşu, sat care nu cu mult timp în urmă s-a numit Dobricenii din Deal şi cu care formam o singura entitate. În această porţiune de aproximativ 500 de metri, erodeaza constant din malul drept care pe unele locuri are o înălţime de 8 – 10 metri, înaintând anual cu 3-4 metri, în funcţie de viituri.
Scăpat cu bine de strânsura malurilor, după ce trece şi de puntea ce leagă malul drept de cel stâng spre Boboaca, sătuc aparţinând Berbeştilor din comuna Laloşu, priveşte deschis drept spre Balş şi de aici la Cioroiu, unde-şi lasă apele în vârtejul învolburatului Olt, la coada „Mării de la Ipoteşti”, care se sfârşeşte dincolo de Caracal, în barajul de la Frunzaru.
Aici, în „marea„ aceasta, formată de barajul de beton, îşi va depăna Olteţul, pe îndelete, istoria comunei mele, aşa cum o veghează el de peste 2000 de ani, de când căra la vale o parte a oaselor tracilor, unul dintre ei fiind „deranjat„ din eroicu-i somn de veci de săpăturile din Dealul lui Bucică (satul Dobriceni), de unde a străjuit şi a supravegheat toată valea Olteţului de la Bălceştii de Vâlcea şi până la Cepturoaia, spre Balş.
În „Muzeul Satului Dobriceni”, descoperirile arheologice ale pr. paroh Ionică Bălaşa, stau mărturie obiectele descoperite în acest mormânt trac, adică săgeţi cu vârful în formă de frunză, toporul de luptă din bronz şi elemente ale harnaşamentului calului, pe care, călare, a fost înmormântat bravul trac.
Toponimia localităţii Iancu Jianu
Autorii Monografiei satului Dobriceni, apărută în 1997, învăţătorii Nicolae şi Mihai Petrescu, au descoperit scuturând praful de pe hrisoave că Ciuturoaia ar fi prima toponimie a comunei, care la rândul ei ar fi o derivare fonetică de la Cepturoaia, care şi – ar avea rădăcina în verbul latinesc „ capio – capere – cepi – ceptum „ ( a captura) şi care, la supin, formează„cepturus„ (ce avea de gând să cucerească). Cât priveşte vechimea acestei toponimii, ea este atestată încă din secolul al XVI lea, în Condica Mânăstirii Călui, fila 223, unde se vorbeşte de existenţa lui „Radu şi Stroe ot Cepturoaia”, nimeni alţii decât „Fraţii Buzeşti” – Radu şi Stroe-, descendenţi pe linie bărbătească din Vlad Buzea, vel – armaş, care şi-a zis Buzescu, „locul lor de baştină fiind Cepturoaia, pe Olteţ, nu departe de târgu Balşu”, cum afirmă Dumitru Almaş în „Vetre de istorie românească”.
Fraţii Buzeşti sunt născuţi între 1555 şi 1560, după mamă trăgându – se din Vel – Ban Mogoş, ctitorul Mânăstirii Stăneşti de Vâlcea, (Stăneştii de Lungeşti, si nu de Măciuca, asa cum se credea), unde este înmormântat Stroe, fratele mai mic al lui Radu şi Preda, care-şi dorm somnul de veci la Călui.
Soţia lui Vlad Buzea, vel- armaşul, tatăl Buzeştilor, era vară cu Doamna Stanca, soţia lui Mihai Viteazul.
În secolul al XIX lea, toponimia Cepturoaia – Ciuturoaia a fost înlocuită cu Ştirbei, astăzi cele două denumiri circulând paralel în vorbirea curentă a celor mai vârstnici, care le preferă în locul impropriului „Iancu Jianu,” insula care a dat numele actual al comunei, neavînd vreo legătură atestată undeva, cu localitatea noastră, care astăzi îi poartă numele.
Toponimicul Ştirbei, are o istorie lungă. Dumitru Bibescu, fiul căpitanului Bibescu din părţile Gorjului, descendent al unui anume Bibu, s-a căsătorit cu Ecaterina Văcărescu, moştenitoarea lui Constantin Văcărescu, adoptată de către vornicul Barbu Ştirbei, care nu avea copii. Din cei trei fii ai Ecaterinei Bibescu – Ştirbey, primii doi, Gheorghe şi Ioan (Iancu), au rămas Bibescu, mezinul Barbu, adoptând în 1913 numele de Ştirbey, după bunicul din partea mamei.
Fraţii Georghe – Bibescu şi Barbu-Ştirbey au ocupat pe rând tronul Tării Româneşti. Cât priveşte anul naşterii celui mai mic dintre fraţi, Barbu , de care se leagă numele comunei , sunt mai multe controverse. Astfel „ La grande Encyclopedie du XIX-eme siecle” precum şi publicaţia „Jurnal pentru toţi’, dă ca an al naşterii acestuia anul 1801, pe când Principele însuşi afirmă ca valabil anul 1796, afirmaţie făcută şi de Nicolae Iorga în „Mărturii istorice „ privitoare la viaţa şi domnia lui Ştirbei Vodă. ( Barbu Ştirbei,-Cornel I.Scofes şi Vladimir Zodieru, Ed. Militară, Bucureşti 1981)
Sfârşitul celui de al II lea război mondial îl găseşte proprietar al moşiei Ştirbey pe Prinţul Barbu A. Ştirbey, nepotul domnitorului, care a făcut parte din Comisia de armistiţiu de la Cairo în anul 1944. Acesta mai stăpânea pe lângă moşia de la Ştirbei- Romanaţi şi moşiile de la Buftea, Oneşti şi Drăgăşani. La Ştirbei, prinţul a înfiinţat o „Cooperativă ţărănească” şi „Banca Populară”.
După război, puterea comunistă a desfiinţat proprietatea privată în 1949, totul trecând în proprietatea statului. Pământul rămas din moşia Ştirbey după împroprietărirea din 1945 – 1946, în baza Decretului 83 din 1949, a constituit baza „ Fermei de Stat Model ”. Primul director al acesteia a fost, aşa cum îi plăcea să-şi spună, „tovaroşul Trifu Nicolae”, cismar de meserie din Craiova, care a botezat ferma cu numele de „Iancu Jianu”, neştiind domnia sa care va să zică, adevărata istorie locală, considerându-l pe prinţ „explotator”.
Noul nume primit de fermă, a rodit la un chef al „ tovaroşilor” locali, primarul de atunci al comunei Ştirbey, Meşină Petre, de meserie brutar din Bucureşti, cântat în strună de lingăii locului, parveniţi şi proveniţi în localitate, a botezat şi el comuna cu acest nume, fiindcă „ suna frumos”. Ce dacă acest personaj controversat de istorie n-a trecut pe aici? Trebuia să înceapă o „istorie nouă, istoria noilor vremi, a celor ce muncesc cu sudoare pământul, fără istoria burgheziei şi chiaburimii explotatoare”, istoria nouă de la Gheorghe Gheorghiu – Dej încoace.
Au trecut iată, peste 65 de ani şi vechile denumiri perpetuă. Nu credem că va mai dura mult şi localitatea noastră îşi va relua unul din toponimele istorice Ciuturoaia – Cepturoaia sau de ce nu, chiar Ştirbei, denumire agreată şi astăzi de majoritatea locuitorilor de vârsta a II a şi a III a.
Rămâne ca intelectualii comunei, sprijiniţi de documentele istorice şi de ce nu şi de administraţia locală să facă demersurile ca aşezarea să-şi redobândească numele.
Din punct de vedere economic, comuna noastră a fost puternic dzvoltată în agricultură, creşterea animalelor şi a extragerilor de zăcăminte petroliere, dar din păcate majoritatea acestora au fost distruse, ca de exemplu:
- Ferma pomicolă (meri)- distrusă
- Ferma viticolă – distrusă
- Ferma apicolă – distrusă
- Ferma de creşterea porcinelor – distrusă
- C.A.P. urile – distruse
- Parcurile petroliere – distruse
Din toate aceste bogăţii a mai fost salvată Ferma pomicolă (pruni), datorită unui om cu suflet mare Munteanu Paulică care cu eforturi deosebite a smuls-o din mîna lichidatorilor.
Infrastructura comunei Iancu Jianu
Dotarea comunei din punct de vedere al infrastructurii este reprezentata de: alimentare cu energie electrica, ape 100% din spatiu, retea de gaz pe 50%, apa potabila pe 100%, serviciu de telefonie fixa si televiziune prin cablu.
La nivelul comunei Iancu Jianu se pot infiinta balastiere de nisip pentru constructii – exista deja parcuri industriale, iar datorita sondelor este favorizata si realizarea parcurilor petroliere.
Se observa pretabilitatea solurilor pentru urmatoarele culturi:
- porumb pe 500 ha,
- grau pe 150 ha,
- orz pe 20 ha
- floarea soarelui pe 5 ha.
In zona exista si o ferma pomicola de 83 ha; au mai exista 400 ha de livada de meri, dar a fost desfiintata. In momentul de fata, 300 ha sunt ocupate cu vita de vie nobila – acum este defrisata, iar terenul arabil apartine cetatenilor. Pasunile si fanetele favorizeaza cresterea animalelor, in Iancu Jianu crescandu-se in prezent 261 capete bovine,768 caprine, 347 ovine, 207 porcine, 181 cabaline si 21.600 pasari, fiind astfel posibila dezvoltarea zootehniei in mediul privat.
In vederea modernizarii economiei in comuna se ofera posibilitatea de a concesiona si inchiria cladiri:
*fost IAS – 1 cladire birouri, 1 cantina, 1 crama, 1 brutarie, 1 cladire
*CAP – sector zootehnic; 2 grajduri
*in Dobriceni 1 moara – cladirea apartine primariei
Evenimente importante la care puteti participa la nivelul zonei sunt:
1. targul saptamanal ce se desfasoara în fiecare duminica
2. ziua scolii Dobriceni de Sfantul Dumitru
3. balciul anual din 15 august de Sfanta Maria Mare
Pământuri şi proprietari
De-a lungul vremurilor, pământurile din Iancu Jianu au aparţinut familiei Buzeştilor, apoi prin 1691 lui Dumitraşcu Diacon din Morunglav, care le-a cumpărat de la urmaşii acestora.
În secolul al XVIII lea, aflăm în satele Dobriceni şi Preoteşti pe următorii mari proprietari de pământuri : familiile Dobriceanu, Măldărescu, Fota şi Barbu Preoţescu.
Athanasie şi Kiril Dobriceanu, călugărindu-se, donează 50 ha. partea lor din moşie, bisericii “Cuvioasa Paraschiva” din Dobriceni, care va deveni „Moşia Bisericii” moşie care se întindea din apa Olteţului până-n apa Căluiului
Toate acestea au fost spicuite din Cartea de Hotărnicie cu planurile proprietăţilor, întocmite de inginerul hotarnic Karol Forster la 20 februarie 1863.
Aşa cum am amintit, aşa – zisa eliberare de după 1945, a adus expropierea , chiaburirea şi descheaburirea, întovărăşirile din perioada 1948 – 1952, G.A.S din 1949, C.A.P. urile din 1952 şi colectivizarea generală forţată din martie 1962, care au desrădăcinat ţăranul jienar. A rămas fiecare cu “ lotul personal” de 15 – 30 ari, mulţi trecând de la coarnele plugului la “ servici cu salariu sigur de la stat”. Sub unghii nu mai găseşti pământ, ci unsoare şi petrol. Adio ţăran, acum sunt salariaţi la oraş. Sunt primele semne ale desrădăcinării.
Profesorul Nicolae Drăghici, de prin părţile sudice ale Romanaţiului, scria pe la sfârşitul anului 1999 în „ Drama ţăranului român” : „ Moare ţăranul român, domnule, cu spicul de grâu la căpătâiul lui, în timp ce ne îndepărtăm de albia lui naturală, lăsând în poarta casei părinteşti, doi bătrâni albi, ca doi mesteceni” ( Oltul Cultural,an II, nr.5 – 6 din 1999 )
A venit însă Decembrie 1989 cu schimbările aduse în conştiinţă, mentalitate şi implicit, refacerea proprietăţilor. Retrocedarea s-a făcut, se face şi se va mai face că doar, noi suntem mai “ catolici decât papa”. S-au pierdut deprinderile de muncă, nu mai sunt animale de muncă iar lucratul pământului cu tractorul costă mai mult decât producţia finală. Din această cauză, ne întrebăm şi noi, “ agricultura , încotro ?”
Şi , „ colac peste pupăză „ vorba unui mucalit local, după ce ne-au dat înapoi pământul, ne-am bătut joc de el. De la aratul cu tractorul în sistem centralizat, s-au croit mejdinile vechi şi s-a trecut la munca „ cum o fi” . Deprinderile ţăranului jian de a munci şi a veghea asupra pământului ca acesta să dea roade s-au pierdut odată cu desrădăcinarea.
Tarlalele au mai supravieţuit doi – trei ani cu rezerva de erbicide acumulată în ani şi ani, după care buruienile au invadat culturile şi proprietarii, depăşiţi de costurile muncii adecvate a culturilor, au lăsat totul în paragină, lucrând doar „locurile din vatra satului„ din lunca Olteţului.
De „icră de pământ” cum afirmă cei mai vârstnici, a fost lăsat de izbelişte. Şi când te gândeşti că în alte ţări, se importă pământ pentru a se pune pe piatră pentru culturi!
La topate astea se adaugă indiferenţa cu care tratează actualii proprietari efectele dezastrelor naturale şi cele provocate cu bună ştiinţă de marea majoritate a lor.
Comuna Iancu Jianu se află, ca zonă de fertilitate a terenului în grupa C (zona 3) iar suprafaţa totală a terenului este de 4792 Ha din care:
- – Agricol – 3128 Ha
- – Neagricol – 1664 Ha
AGRICOL
- – Arabil – 2559 Ha
- – Păşuni – 376 Ha
- – Vii – 78 Ha
- – Livezi – 115 Ha
NEAGRICOL
- – Păduri – 1195 Ha
- – Ape – 116 Ha
- – Drumuri exploatare – 90 Ha
- – Curţi construcţii – 191 Ha
- – Neproductiv – 72 Ha
Sanatate
Functiona cu un personal de 3 medici, 5 asistenti, 1 administrator, 1 contabil, 2 bucatari si 2 femei de serviciu, mai tarziu adaugandu-se si un sofer pe ambulanta.
Asa a functionat pana in anul 1992 cand s-a desfiintat ca spital si s-a infiintat un dispensar medical comunal si cu un cabinet stomatologic care a functionat pana in luna noiembrie 1999. Dupa aceasta data s-au infiintat doua medicale (CMI) care functioneaza si in ziua de astazi cu un personal de un medic si doi asistenti pe cabinet iar acestia sunt :
CMI – Stanila Constanti – medic; Paun Gianni Ioan – asistent medical
Sanatate
Chiriac Nicusor Dumitru – asistent medical CMI – Ionescu Adreiani – medic
Cabinetul stomatologic.
In incinta cladiri fostului spital mai functioneaza si o farmacie cu program normal.
Farmacia Maria
Arta
SABIN BĂLAŞA
S-a născut în Oltenia, comuna Iancu Jianu, sat Dobriceni, la 17 iunie 1932. Tatăl său, preot, şi mama sa, învăţătoare, îşi transformaseră casa în muzeu arheologic şi etnografic, cu peste 3000 de piese. A fost şcolit la Craiova şi apoi la Bucureşti.
A fost legat spiritual de Italia pe care a vizitat-o de mai multe ori, pentru a primi diferite premii, dar şi pentru a picta, în special de Florenţa. Aceeaşi legătură a simţit-o faţă de Iaşi, unde a realizat în intervalul 1968-1978 celebrele murale care înnobilează Sala Paşilor Pierduţi a Universităţii Al. I. Cuza, şi unde s-a simţit permanent acasă, motiv pentru care declara, cu umor, că este “moldovean de origine oltean”. Celebritatea pe care i-au adus-o muralele de la Iaşi şi pentru care era considerat clasic înainte de a împlini 40 de ani, a determinat o adevărată vânătoare de Sabin Bălaşa.
EUGEN ILINA
S-a născut la 29 martie 1965 în oraşul Balş, judeţul Olt, a crescu şi a învăţat în comuna Iancu Jianu, acum este pictor contemporan român. A făcut studii de pictură cu Eugen Bratfanov. Din 1998 este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Bucureşti.
Opera artistului plastic EUGEN ILINA, fiu al satului, basorelieful ctitorului şcolii, pr. DUMITRU POPESCU, străjuieşte de la înălţimea unui secol învăţământul local la fel cum bustul printului Barbu Stirbei strajuieste Liceul Teoretic Iancu Jianu.
Relieful
Înfăţişarea pe care o are suprafaţa localităţii Iancu Jianu, poartă denumirea de relief local. Acesta este diferenţiat în luncă şi câmpie, dealuri şi podiş. Repartizarea acestor forme de relief în perimetrul comunei Iancu Jianu este reprezentată pe hărţi specifice.
Lunca Olteţului.
Se întinde de o parte şi de alta a râului Olteţ, fiind formă de relief joasă şi netedă, fostă porţiune a fundului unei văi fluviatile care cu milioane de ani în urmă a fost inundată de apele mării. Mărturie a acestei supoziţii personale, stau scoicile marine descoperite în diferite locuri cu ocazia unor săpături, scoici care se găsesc şi pot fi studiate în Punctul Muzeistic sătesc Dobriceni.
Datorită pantelor reduse, aproape inexistente, aici s-au acumulat aluviuni aduse de cursul de apă la viituri, precum şi cele aduse de afluenţi, cât şi materialele aduse de pe versanţii văilor.
Lunca Olteţului are o vegetaţie specifică, caracteristică, în care predomină specii de salcie şi plop, amestecate cu stejar pedunculat existent la poalele dealului , dar şi mesteacăn pe malurile bălţilor. Vegetaţia ierboasă erte alcătuită din pajiştile a căror productivitate este ridicată . Restrânsă în partea de nord-vest la prima îmbrăţişare a apelor Olteţului de câtre pământul comunei, lunca se lărgeşte tot mai mult spre sud.
Câmpia Olteţului
Este impropriu să o numim aşa, fiind de fapt o zonă de contact dintre podiş, deal şi lunca Olteţilui, dar aşa este numită de localnici şi le respectăm numirile. Aşadar, această „ Cîmpie” este forma de relief joasă şi netedă ce s-a format prin acumularea de sedimente în apele din apropierea ţărmului. După retragerea apelor, câmpia este supusă acţiunii vântului şi apelor pluviale. Apariţia şi adâncirea văilor pe unde şi-au făcut loc şi vad apele afluenţilor care alimentează Olteţul, a fragmentat Câmpia Olteţului în câmpuri.
Câmpul Crivina a suferit transformări în partea estică a lui, prin dezvoltarea unor forme de relief minor, precum dunele de nisip. Acest fenomen a început la puţin timp după catastrofala tornadă din anul 1978 când o fâşie de 0,5 – 3,5 km de zăvoi şi pădure de salcâm, cca 20 ha din lunca Olteţului, atât pe malul drept,( Dobriceni), câ mai ales pe malul stâng( Laloşu) a fost rasă, lemnul căzut la pământ fiind ridicat şi valorificat, terenul scarificat şi desţelenit, pentru a fi exploatat ca teren agricol. Porţiunea afectată este mai redusă la Dobriceni, numai 10 % pe când la vecinii din Laloşu este de 90 % din suprafaţa devastată de tornadă.
Dealurile
Dealurile din comuna Iancu Jianu au înălţimi ce se situează la limita inferioară a altitudinii acestei forme de relief. Pantele acestora sunt mai puţin abrupte în partea lor sudică, foarte abrupte, aproape de verticală în partea nordică.
Dealurile estice şi vestice s-au format prin distrugerea podişurilor de către agenţii morfogenetici externi, în special apele semicurgătoare ale pâraielor Aninoasa, Corboaia, Ulmeasa, Călui şi Căluieţ care le străbat. Dealurile vestice, s-au format prin cutarea sedimentelor, la fel ca şi munţii de încreţire.
Clima
Vremea.
Ploile, vântul, strălucirea soarelui, temperatura aerului, lipsa sau prezenţa norilor şi a precipitaţiilor, caracterizează vremea, care este schimbătoare. Variabilitatea vremii este condiţionată de mişcarea maselor de aer. Întâlnirea a două mase de aer cu proprietăţi diferite provoacă schimbarea vremii. Dar nu numai masele de aer influienţează vremea, ci şi omul. Tăierea neraţională a pădurilor scimbă climatul prin devierea curenţilor de aer sau atrăgând după sine ridicarea sau scăderea cu câteva gade a temperaturii.
O nefastă influienţă asupra climatului zonei noastre o are activitatea din industria petrolului . Uriaşe cantităţi de gaze, praf şi vapori ajung în atmosferă schimbând calitatea aerului pe care-l respirăm. De nenumărate ori am observat că atunci când este frig iar aerul este umed, vaporii de apă se condensează în jurul particulelor de poluanţi şi formează un fel de ceaţă. Asta mai ales deasupra Parcurilor petroliere, deasupra zonelor unde rezidurile de petrol au infestat solul şi deasupra pâraielor Corboaia, Ulmeasa şi Călui, unde se deversează reziduri petroliere. Vara, aceşti poluanţi persistă mai mult în atmoseră, deoarece mişcările aerului sunt slabe şi nu permit împrospătarea acestuia. Picăturile de apă din ploi dizolvă poluanţii din aer, producând ploi acide, foarte dăunătoare.
Clima locală.
Cunoaşterea climei este de o deosebită împortanţă atât pentru explicarea peisajelor naturale cât şi a modificării reliefului din zonă. Clima influienţează formarea şi dezvoltarea solurilor, care, la rândul lor detrmină un anumit tip de agricultură şi implicit un anumit mod de viaţă al locuitorilor. Prezenţa sau absenţa pădurilor, mărimea râurilor sau a altor oglinzi de apă, abundenţa faunei şi florei, toate reflectă natura climatului.
Pe glob sunt cinci zone climatice (o zonă caldă, două temperate şi două reci). Ţara noastră fiind situată între meridianele 20gr. 15 min şi 29gr. 41 min. longitudine estică şi 43gr.37min. şi 48gr.15min. latitudine nordică, se află în zona climei temperate (30 – 60 gr.).
În zona noastră, anul are patru anotimpuri diferenţiate în funcţie de temperatura aerului. Vara este anotimpul cel mai călduros, cu temperaturi de până la 43 grade, în zona luncii Olteţului, punctul Crivina , temperatură măsurată şi înregistrată în vara anului 2003 luna iulie ziua 19, iar iarna este anotimpul cel mai rece, cu temperaturi de –15, – 22 grade, în punctul „Sub Dos”, temperatură înregistrată de localnicul Popescu Marin în iarna anului 1998, luna ianuarie 28.
Temperatura
În lunca Olteţului şi zona de contact dintre podiş, deal şi câmpia acestuia temperatura este mai ridicată decât cea de pe dealuri şi platoul Glăvanu, Borzu, Ulmeasa, Dealu Câinelui, Proin cu 1 – 3 grade. Îngheţul începe în noiembrie şi ţine până în martie.
În funcţie de modificările temperaturii, ale vânturilor şi ale precipitaţiilor căzute de-a lungul anului, în cadrul fiecărei zone climatice se deosebesc mai multe tipuri de climă.
Comuna Iancu Jianu se încadrează în tipul temperat-continental, cu veri calde şi secetoase iar iernile geroase. Precipitaţiile cad primăvara şi la începutul iernii. Iarna ninge moderat, vânturile bătând neregulat.
Precipitaţiile
Nu cad în mod egal pe întreg teritoriul comunei, în decursul unui anotimp şi al unui an. După cauzele care conduc la formarea lor, precipitaţiile zonei sunt convective, frontale şi de relief.
Precipitaţiile convective se formează mai ales vara în urma încălzirii puternice a aerului şi ridicării lui la altitudini mari, unde, datorită răcirii, vaporii de apă se condensează dând naştere la ploi torenţiale, “ruperi de nori” şi chiar la grindină. Ele cad pe zone restrânse, uneori neacoperind decât o parte a perimetrului comunei.
Precipitaţiile frontale iau naştere atunci când se întâlnesc două mase de aer cu temperaturi diferite, mai ales toamna şi primăvara. Aerul cald care este mai uşor, se ridică deasupra celui rece, se răceşte, iar vaporii de apă se condensează. Aceste precipitaţii sunt de lungă durată şi cad pe suprafeţe întinse.
Precipitaţiile de relief sau orografice sunt frecvente în zonă, datorită maselor de aer umed care întâlnesc înălţimile dealurilor şi sunt obligate să se ridice, răcindu-se, vaporii de apă transformându-se în precipitaţii. Platoul situat în vestul zonei comunei primeşte cea mai mare cantitate de precipitaţii, pe când partea estică, spre Olteţ, primesc o cantitate mai mică, intrând în aşa-zisa “ umbră de precipitaţii “
Pe măsură ce urcăm spre deal şi ne apropiem de pădure, creşte şi cantitatea de precipitaţii. Se spune deseori că ” pădurea trage”.
Lunile cele mai ploioase sunt mai şi noiembrie, iar cele mai secetoase sunt iulie-august şi februarie. Precipitaţiile sub formă de zăpadă cad în perioada de iarnă, fiind totuşi sub media altor zone ale Olteniei.
Precipitaţiile sunt o binefacere pentru comună. Lipsa lor atrage după sine micşorarea numerică a faunei şi florei.
Vara, ploile asigură creşterea plantelor, iar iarna ninsorile protejează semănăturile, asigurând şi necesarul de apă din sol.
Viiturile şi inundaţiile au provocat modificări ale albiei râului cu implicaţii majore, ale căror efecte s-au văzut mai târziu.
Vânturile
Bat în zona noastră facând ca iernile să fie când mai reci, când mai blânde, cu o periodicitate ciclică de 10 – 12 ani, iar verile, uneori calde şi uscate, alteori, dar rar, umede şi răcoroase.
În timpul iernii suflă Crivăţul dinspre nord- est sau est, aducând gerurile din stepa Rusă.
Alte vânturi sunt Vântul Mare ( fohn), vânt cald şi uscat care bate dinspre creasata Făgăraşului, pierzându-şi totuşi din putere pe parcursul celor aproape 100 de km . care ne desparte de aceştia, primăvara, provocând grăbirea topirii zăpezilor.
Austrul care bate din direcţia sud-vest şi aduce de obicei secetă, fapt pentru care în sat este numit şi “sărăcilă sau traistă goală”.
Băltăreţu, un vânt cald şi umed care suflă din primăvară până toamna dinspre sud.
Populatia comunei
Populaţie totală
– 4785 de locuitori
- 3212 – Iancu Jianu
- 1062 – Dobriceni
- 252 – Preoteşti
- 259 – Cătun Rudari
Familii : 1750
- 1210 – Iancu Jianu
- 386 – Dobriceni
- 84 – Preotesti
- 70 – Catun Rudari
Comunitatea de tigani
În comuna Iancu Jianu există peste 1000 de romi şi 280 gospodării ale acestora. Romii au fost aduşi pe aceste meleaguri în jurul anului 1600, ca robi ţigani pe moşiile mânăstiri Călui, Biserici din cepturoaia şi ale Fraţilor Buzeşti.
Odată cu dezrobirea de pe moşiile boiereşti, ţiganii care nu au avut unde să meargă au rămas în continuare pe pământurile boierilor iar unii dintre ei au plecat în Brăila unde şi-au desfăşurat diferite activităţi(cărămidari, căldărari, lăutari).
În timpul comunismului o mare parte se angajază în intreprinderi , iar ce-a mai mare parte lucrează în colictiv paralel cu cântatul la nunţi, botezuri, şi alte ceremonii.
Făcânduse remarcaţi prin talentul muzical şi de buni dansatori, mulţi se angajează la diferite orchestre şi ansambluri, iar ceilanţi se organizează în cete sau bande de lăutari, iar mai târziu s-au constituit într-un taraf şi un ansamblu care a funcţionat pe lângă Căminul Cultural Iancu Jianu.
Fotografie in anul 1920, Bucuresti
– Ilie Chirea
– Gica Chirea
– Ilie Stanica
– Petrica Dozescu
– Ilie Stanii